Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Centrul de zi Ibanesti_1

Astazi, 24 octombrie 2011, ora 10:00 in satul Ibanesti, comuna Ibanesti, a avut loc inaugurarea oficiala a „Centrului de zi pentru copii”. Aceasta a fost insotita de slujba de sfintire a cladirii, oficiata de Preotul paroh al Bisercii „Inaltarea Domnului” Berechea Ovidiu.

In deshidere domnul Primar Ing. Romica Magopet a urat tuturor elevilor care vor beneficia de serviciile „Centrului de zi”, cat si parintilor, respectiv insotitorilor acestora „Bun venit!” si a  prezentat ca proiectul a fost realizat in cadrul Programului „Servicii comunitare de prevenire a separarii copiliului de familia sa si instruirea personalului aferent”, finantat 70% de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, 20% de Guvernul Romaniei si 10% din Bugetul Local al Comunei Ibanesti.

Finantarile se obtin prin munca si perserverenta.
Este bine de stiut ca „Centrul de zi pentru copii”  este o scoala, avand o activitate pur educativa pentru consolidarea cunostintelor si se adreseaza tuturor categoriilor de copii, atat celor cu dificultati de aprofundare a cunstinelor, cat si a celor cu o situatie scolara foarte buna, care doresc sa se perfectioneze. Copiii sunt viitorul si de aceea trebuie sa venim in sprijinul lor pentru a fi cat mai buni, trebuie apreciati si noi trebuie sa ii ajutam. Administratia locala o face cu placere si este o prioritate.

Prin activitatile desfasurate in cadrul Centrului se urmareste formarea abilitatilor de lucru in echipa, adaptarea la viata de grup, socializarea si integrarea fireasca a copilului in colectivitate. Admiterea copiilor s-a facut pe baza unei analize a situatiei scolare a fiecaruia, precum si a situatiei familiale a acestora, cazurile in care parintii copilului sunt plecati in strainatate, iar acesta se afla in grija altor persoane indreptatite.

Copiii care vor beneficia de serviciile „Centrului de zi” pentru o perioada de 3 luni sunt: Beldianu Lucian Alexandru, Cazacu Filip Alina, Darie Alexandru Constantin, Florea Alina Mirabela, Plesca Emanuela Maria, Slincu Diana Lavinia, Titianu Beatrice, Turcanu Ciprian, Turcanu Gabriela Marinica, Ungureanu Valentina, Fedoreanu Andreea Mariana, Tirliman Florin, Tirliman Angelica Irina, Pascariu Simona, Zugravu Sergiu Liviu, Stan Diana Maria, Vasilcu Adelin Vladut.

Dupa 3 luni o alta serie de 20 de elevi vor putea fi inscrisi, urmarindu-se ca pana la sfarsitul anului un numar de 60 de copii sa beneficieze de consiliere scoalara in cadrul Centrului de zi. In cadrul sedintei, Consiliul Local a hotarat ca o suma de bani sa se acorde pentru a asigura o gustare zilnica acestor copii. Domnul Primar Ing. Romica Magopet le-a multumit consilierilor pentru increderea si sprijinul acordate in realizarea tuturor obiectivelor.

Personalul Centrului de zi pentru copii formeaza o echipa multidisciplinara formata din psiholog, asistent social si educator ce manifesta atentie deosebita fata de ingrijirea si educarea acestor copii si sprijin fata de parintii lor. Doamna Lavric Camelia, in calitate de educator va oferi asistenta de specialitate in vederea aprofundarii cunostintelor dobandite in cadrul orelor de curs si suport pentru orientarea scolara. De asemenea copii vor avea parte si de activitati recreative, atmosfera nu  va fi una incarcata, elevii avand posibilitatea sa desfasoare activitati precum: spectacole de teatru, tabere, excursii.

Doamna Chiriac Adriana Iuliana va acorda consiliere psihologica, foarte importanta atat pentru copii, cat si pentru parinti.

Domnul Aboghioaie Petru in calitate de sef al ,,Centrului de zi pentru copii” a opinat ca fara sprijinul parintilor activitatea nu se va putea desfasura in conditii bune, specificand ca educatia de acasa isi pune amprenta in comporatmentul copiilor in societate.

Domnul Director al Centrului de Asistenta Sociala Dorohoi, Surdu Radu a punctat ca „Centrul de zi pentru copii” al comunei Ibanesti este primul centru infiintat in mediul rural din judetul Botosani si l-a felicitat pe Domnul Primar Ing. Romica Magopet pentru curajul si abilitatea cu care a realizat acest obiectiv . In urma monitorizarii activitatilor desfasurate la celelalte Centre de zi din judet s-au observant progrese in randul elevilor. Domnul Director a urat Succes! in aceasta activitate atat elevilor, cat si Domnului Primar care va fi in continuare deschis in sprijinul acestui obiectiv.

Doamna Director Coordonator al Scolii cu Clasele I- VIII Ibanesti, Magopet Mariana a fost uimita de frumusetea copiilor si a parintilor si de bucuria ce putea fi citita usor pe fetele acestora. Aceasta a specificat ca in cadrul acestui program , cadrele didactice calificate ale Scolii Ibanesti vor acorda sprijin elevilor si a incurajat parintii sa se implice mai mult in activitatea zilnica a elevilor. Domnul sef de post Tarnauceanu Catalin considera initiativa binevenita, punctand ca prin astfel de activitati copiii au alte preocupari decat integrarea in grupuri ce influenteaza negativ comportamentul lor.

In inchiere Domnul Primar Ing. Romica Magopet a prezentat fiecare sala in care copii vor desfasura activitatile zilnice si a urat mult succes acestora in noua etapa ce o vor parcurge. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Centrul de zi Ibanesti_1Centrul de zi Ibanesti_2Centrul de zi Ibanesti_3Centrul de zi Ibanesti_6
DorohoiNews.ro, 25-10-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro